25 august, 2016
Astăzi, Președintele Federației de Șah a Republicii Moldova, Igor Dodon s-a întîlnit la Clubul Republican de șah cu reprezentanții lotului olimpic care vor participa la Olimpiada Mondială de Șah din Baku.
Igor Dodon le-a dorit succes șahiștilor noștri, exprimîndu-şi încrederea că ei dispun de calităţile şi măiestria necesară pentru a ajunge pe treptele de frunte ale podiumului.
Svetlana Petrenco, marea maestră, campioana Republicii Moldova, a menționat că toţi sportivii s-au antrenat asiduu la cantonamentele de pregătire către Olimpiadă, ceea ce va asigura o prestaţie cu succes a selecționatei Republicii Moldova la Bacu.
A 42-a Olimpiada Mondială de Șah va avea loc la Baku (Azerbaidjan), în perioada 1-14 septembrie 2016. Se preconizează ca la această competiție vor participa circa 180 de țări și 2500 de șahiști, antrenori și persoane oficiale.