Președintele de Onoare al Federației de Șah a Republicii Moldova
dl Ion Solonar sărbătorește astăzi 6 iunie jubileul de 85 de ani
Dl Solonar Ion este maestru în sport la şah și activează în domeniul șahului din 1981. În anii 1982 – 2010 a fost director al Clubului Republican de Șah și Joc de dame și a făcut parte din conducerea Federației de Șah a Republicii Moldova. În 1989 – 1993 a fost Președinte al Federației de Șah a Republicii Moldova.
De 15 ori a fost ales în Moldova drept cel mai bun antrenor pentru copii al anului. În calitate de antrenor la Școala sportivă specializată nr.7 de șah, la Clubul Republican de Șah și Joc de dame, domnul Solonar a insuflat dragostea pentru șah unui număr foarte mare de copii. Printre discipolii lui se numără mai mulți deținători ai titlului de Mare Maestru Internațional la șah precum:
– Victor Bologan, lider al șahului național, învingător a peste 40 de turnee internaționale de cel mai înalt nivel, inclusiv cu participarea campionilor mondiali, membru al lotului național;
– Svetlana Petrenco, liderul echipei feminine naționale, campioană europeană, multiplă campioană a țării,
– Dorin Rogozenco, campion al Republicii Moldova, antrenorul lotului național al Germaniei;
– Elena Pîrtac, membră a echipei naționale, multiplă campioană a Republicii Moldova;
– Carolona Smochina, membră a echipei naționale, campioană a Republicii Moldova;
– Irina Ionescu (Brandis), campioană a Republicii Moldova, campioană a României,
– Angela Grigorieva, campioană a României.
Maeștri internaționali:
– Ruslan Soltanici, membru al echipei naționale, campion al Republicii Moldova;
– Cristina Moșin, campioană europeană printre junioare;
– Lilia Doibani, campioană a Republicii Moldova,
– Stefan Solonar, Victor Zaporojan,
maestrul FIDE Valeri Iovcov, medaliat cu bronz la Campionatul European din 2014 între juniori sub 18 ani.
Aceasta este doar o mică listă de discipoli a acestui antrenor minunat, care i-a învățat nu doar abilitatea de joc, dar, de asemenea, le-a dat o parte din sufletul său. În ciuda vârstei sale, domnul Ion Solonar transmite în continuare dragostea sa pentru șah tinerei generații.
Pe lîngă munca de antrenor dl Ion Solonar participă activ în viața Federației de Şah, fiind unul din fondatorii acesteia. In calitate de lider al Federației de Şah Ion Solonar a avut un rol important în consolidarea organizației, dezvoltarea școlii naționale de șah din Moldova, este unul dintre marii promotori ai şahului în țară şi peste hotare.
Dle Ion Solonar, Federaţia de Şah vă urează multă sănătate,
viaţă lungă, succese frumoase și discipoli talentați!