Igor Dodon participă la Congresul Federației Mondiale de Șah care are loc la Baku

12 septembrie, 2016

     Igor Dodon, președintele Federației de șah a Republicii Moldova participă în perioada 11-13 septembrie, la cel de-al 87-lea  Congres al Federației Mondiale de Șah care are loc la Baku (Azerbaidjan).

     În cadrul vizitei, Igor Dodon va  avea întrevederi cu mai mulți oficiali, precum președintele FIDE, Kirsan Iliumjinov, Președintele Federației de Șah din Azerbaidjan, Elman Rustamov, conducătorul comitetului organizatoric al Olimpiadei Mondiale, vice-președintele Federației de Șah din Azerbaidjan, Mair Mamedov.

     De asemenea, Dodon se va întîni și cu Sorin-Avram Iacoban, președintele FR Șah din România.

     Totodată Igor Dodon va susține lotul național al Republicii Moldova la șah care participă la cea cea de-a 42-a Olimpiadă Mondială de Șah și demonstrează succese palpabile, plasîndu-se după 9 runde pe locul 12 din 180 de țări participante la Olimpiadă.

     Menționăm că în perioada 1-14 septembrie, la Baku, se desfășoară cea de-a 42-a Olimpiadă Mondială de Șah și cel de-al 87-lea Congres al Federației Mondiale de Șah. La competiție participă circa 180 de țări și 2500 de șahiști, antrenori și persoane oficiale. Țara noastră este reprezentată de 2 loturi, unul masculin și cel feminin. 

Lasa un raspuns